Neliniste

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,

care-n loc de sunete

goneşte-n jurul inimii mele

o herghelie de mânji cu coame rebele?

(N.S.)

candidati la fericire

"Frumosi sau urati, prosti sau destepti, norocosi sau ghininosti, intre doua certitudini - nasterea si moartea - sintem in stare sa renuntam la multe idei si la o droaie de idealuri: dar, pitita undeva in suflet, pastram nebiruita aspiratia spre fericire. Oricum, cu totii ne consideram niste candidati, posibili alesi la un scrutin al destinului. Sperand... Sperante ni se vand cu tona, iar noi abia asteptam sa fim mintiti. Ne mintim la randu-ne cat ne tin puterile, tragand nadejde ca macar o data, una singura, fericirea are sa-si arunce ochii si asupra noastra. Desi ea nu prea are obiceiul asta, noi, condamnatii la viata, cutreierand prin lume intr-o doara, o tot pandim. Ne automintim. E poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra, o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru intre doua certitudini."

Inca mai sper ca o sa se verse fericirea peste mine ca un camion de ciment si o sa-mi intzepeneasca timpul pentru ca sa traiesc mereu si mereu clipa. O sa moara de invidie si ingerii care vor fi dat toata eternitatea lor pentru o clipa asemanatoare. Nimic n-o sa se compare cu imbratisarea in care tot spatiul si timpul dintre noi se vor sparge de piepturile noastre. Cu coastele am sa te imbratisez si vom ramane asa ingropati in cimentul fericirii pentru care candidez. Toate clipele din jur ce alcatuiesc un fapt divers ne vor barfi si vor zumzai, vor fi corul nostru. O, ce muzica vom compune noi! Solisti vom fi, vom anima cimentul. Sa nu uitam insa ca tu nu stii ca abia ti-am depistat urmele umbrelor tale.

Suck Shakespeare's dick, you fucking fags!

Sensibila cum sunt, abia astept sa vibrez la efuziunile artistice expuse pe scena teatrelor din Cluj (ca aci locuiesc deocamdat). De vreun an si ceva mimez orgasme intectuale post-spectacole clujene si plec nesatisfacuta din sala. Ma intorc de fiecare data pregatita sa imi ofer senzorialul celor ce alcatuiesc un spectacol. Va declar cinstit ca am fost tratata ca o curva ieftina si batrana, inselata mereu si mereu, dar care tot ea plateste.
Pentru binele altor sensibilitati virgine, scapate de violul artistic, voi detalia agresiunile repetate.
Am fost la "Psihoza" unde o domnisorica a tinut neaparat sa mimeze un delir paranoic apoi m-a improscat la propriu cu peste pe care l-a mutilat cu un ciocan de shnitzele dupa care a varsat peste toate vin. Totul s-a intamplat la viteza maxima: in 20 de minute, cat a durat piesa lui Sarah Kane, am iesit din sala mirosind a peste si alcool ca nascatoarea curvelor, cu sclerele invinetite de cuvinte si cu banii luati. Norocul meu a fost ploaia de afara si cucubeul rasarit peste teatru ce m-a purificat.
Vorbind de chestiuni purgatorii, am fost la "Purificare" de aceeasi Sarah Kane, piesa de care vorbea tot targul prin autobuze, reviste si televizoare. Durata a fost ceva mai mare, de vreo doua ore in care toti actorii s-au dezbracat si si-au tras-o in cur, apoi s-au cacat si s-au pishat pe scena, dupa care o tipa si-a pus putza lui frate-su, totul intr-un potpuriu de injuraturi si sugestii incestuoase. Evident ca daca violul a durat mai mult si banii au fost pe masura: 20 de lei, dragii mei virgini. Am iesit tragandu-mi pantalonii si pleoapele, incercand sa refulez cele intamplate. What's wrong with Shakespeare? , ma tot gandeam.
Cu toate acestea, ca o victima mereu atrasa de agresor si tot sperand ca se schimba si nu ma va bate si data viitoare, incerc un Visniec, "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte", unde vad filosofia lui Cioran citita pe musica disco, apoi un personaj se aseaza pe marginea scenei si ma trimite in pizda mamei mele. Cu gandul sa ajung acolo, plec din teatru cu inima franta ca dupa o logodna prea lunga.
Si chiar azi, ajunsesem la concluzia ca o fi de vina teatrul national si m-am dus la teatrul maghiar unde un coregraf bucurestean promisese pe afis un dans. Imi asigurasem toate conditiile pentru a evita o noua dezamagire: fara vorbe, doar miscare, artist din alt oras (capitala chiar). Spectacolul se cheama"You come to see the show and you will get an extra burger". Era deci si un plan B, daca spectacol nu e, macar capat un burger. Vai, inocentza! Bucuresteanul era frustrat de politica si asa veni artistul din bucuresti aducand cu el mizeriile politice, povestind in cuvinte ce nedreptatiti sunt artistii si mai ales el, ajuns la 40 de ani cand nu mai e in stare sa danseze. Se misca vreo 10 minute, vorbi vreo 15, ne puse o proiectie video a unui dans cand el era cu 10 ani mai tanar, ne povesti cum un fan ii spusese "Suck my dick, you fucking fag". Si gata. Totul se termina in 30 de minute. Cu portofelul gol, caci toate acestea costa (20 de lei mai exact), m-am urcat in autobuz si va promit ca nu mai am decat o singura sansa: sa apelez la clasici. Vineri e "Unchiul Vanea". Cehov sa ii salveze si sa-i ierte.

Violentza balteste pana si in teatru. Potopul e aici. Nu mai avem nici o arca de salvare. Poate doar Cehov....

Insomnii primavaratice de Cluj

Cum de s-a facut din nou primavara am si uitat de ger, de facturile hipertrofiate de la gaz, de noptile prea lungi in care numai somnul nu reusea sa le umple. Printre florile abia iesite din copaci ca unghiile singuratatii din ideile intelectualilor, se giugiulesc porumbei nebuni si indragostiti, facandu-mi in ciuda si gainatzandu-se pe sloganul meu "gandesc deci...sunt singura".
Ma retrag din parcurile suprapopulate de animale, pasari si oameni, in baruri cu geamuri deschise, inundate, mai mult ca oricand, de primavara care acopera generoasa fumul de tigara.
Daca vorbesc despre insomnii si primavara e clar, m-am dus in Insomnia, barul cu care fac reclama Clujului. Bandu-mi berea cu prietenii cei de toate zilele, am putut sa observ expozitia de fotografii cu niste inaripate mai putin indragostite decat porumbeii dar in nici un caz mai putin mintoase. Beneficiind de calitatea lor de a sta pe la curtea omului, acesta din urma (omul, adicatelea) le-a oferit si alte functii decat cele discriminatorii de a face oua.
In prima poza avem "Strigatul" (dupa Munch), urmeaza in galeria extra-cotetz "Monalisa"(dupa Leo) si apoi in pozitie post-scena "Sarutul " (dupa Klimt). Nu mai stiu a cata bere era cand prietenele mele au ajuns la aceste observatii. Trebuie sa recunosc : nu eu am avut revelatii artistice in timpul insomniilor mele clujene, ci ele, prietenele mele dragi de toate zilele, ce mereu ma inspira si imi incurajeaza insomniile.

Ras uscat de primavara

Priveste-o cum rade, cum ii clantane dintii ascutiti ca de peste! Mai intai te injura, apoi isi desface buzele subtiri si uscate ca o coaja de copac, isi dezveleste dintii sfredelitori printre care se iveste negrul gurii ca un hau fara fund.

- Cine esti? o intreb. De ce razi mereu in umbra?

Ea sta mereu in umbra cuiva si hohoteste cu toate ca in jur se spun lucruri banale sau poate cuviincioase. Incerc mereu sa ma uit in umbra vorbelor sa descopar ceva de ras. Si ... nimic. Doar dintii conturati de bezna. Ma ghidez dupa sensurile cuvintelor frumoase,pline, le bag in seama chiar si pe cele de legatura , si tot ce aud e un strigat isteric prelung, urmat de niste icneli ritmice .

- E grotesc! E de neinteles! De ce razi de oamenii acestia asa de draguti si de treaba? Priveste-i numai ce bland zambesc si in ce stil mielusesc imi vorbesc. Ma saluta si-mi transmit toate cele bune...

Tot incercand sa dau materie cuvintelor lor, simt cum ma desprind de sol si de realitate. Imaginea ochilor mei capata o neclaritate palpabila si auzul mi-e tulburat. Nu mai aud urari de bine, ci goluri de aer ce se lovesc de copaci. Sunt dezorientata mai ales cand bulele de aer se indreapta spre mine si se sparg de trupul meu ce nu mai asculta de mama- gravitatie . O iau razna! Instinctul de supravietuire si de convietuire imi ordona sa replic fiintelor sociale ce ma apeleaza cu bolboroseli,cu galgairi. Ei imi percep stradania si ma indragesc. Le devin simpatica tocmai prin incapatinarea mea de a nu varsa aer imbracat cu haine de cuvant. Mi se casca ochii si gura. Nu eman decat TACERE. Atunci ei, cu ochii lor de miel, imi zambesc ingaduitor si iar aud rasul nervos. De unde? Mi-e rusine ca nu sunt ca ei. Mi-e jena ca nu am atata ingaduintza cu ochi de miel. Trebuie sa renunt la ceva. Abandonez ceva si apoi voi simti cat de fluenta imi va fi galgaiala.

Rup din mine tacerea si o inghesui in buzunarul de la piept, acolo unde imi tin si cheile sufletului si inima. Abandonez tacerea in inima. Imi desfac buzele si cu dintii inclestati incerc ca expulzez aer imbracat in vorbe. Nu-mi reuseste decat un sasait metalic ce se loveste de dinti. Impactul se pare ca a fost important pentru ca dintii mi se slefuiesc si devin ascutiti si muscatori. Procesul e lung si ii imbolnaveste pe toti de plictiseala. Nu-mi acorda ei nici o sansa! Sa inteleg ca n-am capatat ochi de mielut?! Pentru mine, dupa ce am exilat tacerea, n-a ramas decat rasul. Pentru ca rad prea tare, prea aspru si prea negru, m-au parasit toti. Le merg pe umbra si rad!

Instigare la bun simţ

Întoarcerea lumii cu fundu' în sus a ajuns un fenomen des întâlnit. Nu mai sunt îndeajuns aluziile. Lehamitea a ieşit în stradă. Nimeni nu mai simte nimic şi totul a ajuns fără masură. Sunt excesele ceea ce căutăm? Excesele fac istoria? Amintirile noastre cool sunt defapt excese condamnate? De ce măsura e luată în râs? Răspunsurile par oarecum evidente. Sloganul la modă e " FĂRĂ REGRETE". Oare chiar totul merită încercat?
Din punct de vedere personal, excesele m-au deranjat mereu. Şi mai ales excesele altora.Aşa stând lucrurile, conform definiţiei libertăţii, excesele îmi incalcă drepturile.
Şi dacă excesele sunt aşa seducatoare şi dorite, atunci cum se face că fericirea nu e niciodată în exces şi apare numai în momentele când eşti cumpătat. Ţine numai o clipă, e adevărat. E greu de descris. Un exces e mult mai plin de detalii şi mai ghiduş. Merge mereu povestit la o adunare şi la o bere. Fericirea e un eveniment intim.